Verdele iernii a fost transformat in nuante rosiatice de soarele arzator de august. Frunzele care inveleau natura,sunt coapte de un foc sufletesc care le face sa le inroseasca sau sa se ingalbeneasca,adunandu-se in sine,strangand fortele lor spre seminte si parasindu-si treptat trupul din acest an. Prin ploile de stele din august, aerul Pamantului a primit in sine noi calitati ale luminii,care se vor regasi in culorile apusurilor deosebite din septembrie. Sufletele oamenilor se trezesc din inaltarea visatoare a verii si devin mai treze,mai constiente,mai responsabile. Venirea iernii,,venirea sarbatorilor de iarna fac ca sufletele sa fie mai pure,mai implinite. Lumina si caldura nasterii Domnului fac ca omul sa fie mai bun,mai fericit,mai iubitor,mai bland,mai credincios si mai...
deja a venit iarna. Simtiti??
luni, 20 decembrie 2010
miercuri, 8 decembrie 2010
Aripi de inger
Aripi de inger
Suntem ecoul surd al unui vis,
Constient de moarte,
Si lumina învierii,
În eternitatea rupta,
Din iubirea nemarginita,
Pe care o caut,
Mai demult decât vremea,
În respiratia noilor zile,
Ale vietii noastre,
Atunci când îti privesc zborul,
Sentimentelor tale,
Ce plutesc pe Aripile de Înger,
Ale sperantei de a fi,
Etern împreuna.
Astept sa putem zbura ,
Peste eternitatea care ne asteapta,
Stiind ca într-o zi de sentiment,
Cel ramas înca ,
Înaintea pragului visului etern,
Va primi o pana de amintire,
Cazuta din Aripi de Înger,
Ce va scrie singura,
Peste coala alba, imaculata,
Al sufletului iubirii noastre,
Un etern:Te iubesc!
Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.
In dragoste nici o certitudine nu e definitiva...Lucrul acela elementar-sentimetul ca esti iubit-trebuie necntenit verificat,caci o singura indoiala, o singura gresala surpa totul in nebunie si extaz.
Suntem ecoul surd al unui vis,
Constient de moarte,
Si lumina învierii,
În eternitatea rupta,
Din iubirea nemarginita,
Pe care o caut,
Mai demult decât vremea,
În respiratia noilor zile,
Ale vietii noastre,
Atunci când îti privesc zborul,
Sentimentelor tale,
Ce plutesc pe Aripile de Înger,
Ale sperantei de a fi,
Etern împreuna.
Astept sa putem zbura ,
Peste eternitatea care ne asteapta,
Stiind ca într-o zi de sentiment,
Cel ramas înca ,
Înaintea pragului visului etern,
Va primi o pana de amintire,
Cazuta din Aripi de Înger,
Ce va scrie singura,
Peste coala alba, imaculata,
Al sufletului iubirii noastre,
Un etern:Te iubesc!
Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.
In dragoste nici o certitudine nu e definitiva...Lucrul acela elementar-sentimetul ca esti iubit-trebuie necntenit verificat,caci o singura indoiala, o singura gresala surpa totul in nebunie si extaz.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)